Semnificatia Culorilor 2

Roşu reprezintă pasiunea, furie, sânge. E o culoare care dă ordine. Oamenii cărora le place roşul sunt activi, uneori acţionează fără să gândească, temperamentali, vulcanici.

Portocaliul nu e cel mai simplu de purtat şi nu e o culoare comună când vine vorba de alegerea culorii preferate. E o culoare senzuală, înseamnă atracţie şi magnetism. Şi încă ceva e aproape de auriu, culoarea succesului şi bunăstării. O persoană căreia îi place portocaliul poate intui calea spre succes şi este pasională.

Galbenul este culoarea soarelui, exprimă vitalitate, putere, dar şi egoism şi nici nu e un indicator al romatismului. Persoanele care preferă galbenul ar trebui să înceteze să folosească de atâtea ori cuvântul „eu”.

Verdele este culoarea dragostei, vieţii, abundenţei. Persoanele cărora le place verdele au o inimă bună, poate că există şi pasiune undeva, ascunsă în spatele integrităţii şi onoarei. Acestea pun pe primul loc persoanele din jurul lor şi apoi se gândesc la binele lor, potrivit yahoo.com.

Albastrul este culoarea clarităţii, comunicării şi şarmului. Persoanele cărora le place albastrul iau decizii destul de greu, sunt nehotărâte şi le place să fie înţelese, când sunt sub stres acestea trimit mesaje mixte. Sunt comunicative, spun ceea ce gândesc.

Mov reprezintă imaginaţie, iluzie şi fantezie. Inspiră timiditate, romantism, flirt. Persoanele cărora le place movul nu sunt prea realiste. Poţi fi un romantic cu multă imaginaţie.

Albul este lumină, combinaţia tuturor culorilor. Simbolizează puritatea şi spiritualitatea. Oamenii cărora le place albul le place cel mai probabil şi curăţenia, nu e cea mai sexy culoare, dar e sănătoasă.

Şi negrul e o combinaţie de culori, dar spre deosebire de alb simbolizează mister, necunoscut, nevăzut. Ascunde informaţii şi este asociat cu partea negativă. Persoanele care preferă negrul îi lasă pe ceilalţi să umple golurile lăsate de ei, pot să dea bătăi de cap, dar de cele mai multe ori merită efortul. Negrul înseamnă „nu-ţi spun nimic”.


 
%d blogeri au apreciat asta: